Protecția animalelor sălbatice nu se oprește la granița asfaltului.

Pe drumurile publice care traversează sau înconjoară zone protejate, animalele sălbatice sunt expuse zilnic: – la trafic intens – la viteză – la lipsa totală de semnalizare sau măsuri de protecție

Rezultatul? Animale ucise sau rănite, în mod repetat, în aceleași puncte.

Nu vorbim despre accidente izolate, ci despre: – trasee cunoscute de migrație – zone unde problema se repetă anual – situații semnalate de cetățeni și ignorate instituțional

Am făcut recent o sesizare legată de broaște țestoase aflate în pericol pe un drum public dintr-o zonă protejată. Problema era necunoscută. Soluțiile sunt necunoscute. Iar măsurile lipsesc.

Ce ar trebui să fie normal, nu excepție: – semnalizare rutieră specifică în zonele sensibile – limitări reale de viteză, aplicate – pasaje sau soluții simple de traversare pentru faună – coordonare între administratorii drumurilor, autoritățile de mediu și poliție

Protejarea faunei nu este „activism romantic”. Este: – obligație legală – responsabilitate de mediu – dovadă de stat funcțional

Câte animale trebuie să moară într-un punct cunoscut până când cineva își asumă responsabilitatea? De ce sesizările cetățenilor sunt tratate ca o gluma, nu ca avertismente?

Un stat care își protejează patrimoniul natural acționează preventiv, nu reacționează după ce e prea târziu.